După revoluția din 1989, s-a retras pentru scurt timp din viața publică, dar din 1992 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii (de orientare socialistă, absorbit ulterior de Partidul Social Democrat), căruia i-a devenit vicepreședinte în 1993 și prim-vicepreședinte și purtător de cuvânt în 1994; în legislatura 1992-1996, Adrian Păunescu a fost senator de Dolj din partea acestui partid. În legislatura 1992-1996, Adrian Păunescu a inițiat 3 propuneri legislative. Andreea Paunescu are doua fiice, care au aflat tarziu ca mama lor este fiica nerecunoscuta a lui Adrian Paunescu. Anisia, unde dintre fiicele Andreei Paunescu a absolvit in aceasta vara 2L8P. Întoarcerea ţăranului - Adrian Păunescu Adăugat de: Adina Speranta Apleacă-ţi fruntea de stăpân spre brazda noastră milenară, reînviat ţăran român şi făcătorule de ţară. Într-un pridvor cu busuioc ascute briciul pus la grindă, peste-un lighean muiat la foc tu bărbiereşte-te-n oglindă. Ai colindat ce-ai colindat prin lumea veşnic friguroasă, ROMÂNIA, ULTIMUL BAL de Adrian Paunescu În loc să fim o ţară numai fraţi, Simţim, în noua epocă barbară, C-am fost, în viaţa noastră, blestemaţi S-ajungem chiriaşi la noi în ţară. Din tot ce facem, nu avem nimic, Ne macină străine interese, Făina noastră n-are spor nici pic, Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

in intampinarea craciunului adrian paunescu